Increderea in sine: superputerea mea
- Petrisor Carmen Iulia
- Dec 3, 2023
- 2 min read
Updated: Jun 13, 2024
Încrederea în sine se construiește, nu ne naștem cu ea. Este ceva ce acum putem avea, iar mai târziu o putem pierde. Felul în care am fost crescuți, experiențele trăite, ne poate influența nivelul de încredere.
A avea încredere în noi, ne ajută să trecem mai ușor peste provocări, să ne simțim bine în pielea noastră și să facem pași spre spre împlinirea viselor noastre.
La polul opus, când încrederea în sine este fragilă, avem tendința de a fi dependenți de ceilalți, evitând să ne aventurăm sau să acționăm, din cauza temerilor.
Nu putem schimba nimic până nu ne cunoaștem potențialul, până nu conștinentizăm locul unde ne aflăm.
Obiceiurile pot fi schimbate! Acestea sunt doar programe. O dată ce le-am conștientizat, putem lucra asupra lor și le putem schimba cu altele benefice nouă.
Un punct de plecare este centrarea pe calități și dezvoltarea acestora, evitând păstrarea atenției asupra lipsurilor sau greșelilor. Practic, ceea ce vom hrăni, vom crește.
Încrederea de sine are legătură cu ceea ce putem face și cât de bine putem face anumite lucruri.

Comments