“Într-o zi, un om văzu din întamplare un cocon și se opri să-l studieze. În mica lui gaură, omul observă un fluture care se străduia să iasă. Rămase multe ore lângă cocon urmărind fluturele care părea că se afla pe punctul de a abandona, fără să poată ieși prin gaura care rămânea mereu la fel de mică.
Omul decise atunci să ajute fluturele. Luă un cuţit, deschise coconul şi fluturele ieşi imediat. Totuși, trupul lui era slab și amorțit, iar aripile mici și fragile abia se mișcau. Omul continuă să-l observe, spunându-și că aripile fluturelui se vor deschide, dintr-o clipă în alta, și că atunci insecta va putea să-și ia zborul. Dar nu se întamplă nimic! Fluturele își petrecu restul vieții târându-se pe pământ, cu trupul lui slab și aripile chircite. Niciodată nu a putut să zboare.
Ceea ce omul nu a înteles, în intenția lui de a-l ajuta, este că trecerea prin orificiul coconului i-ar fi permis fluturelui să facă efortul necesar ca să poată trimite lichidele vitale din trupul lui aripilor, ceea ce i-ar fi permis să zboare.
Ca şi fluturii, copiii învață să-și deschidă aripile iar cei care îi înconjoară știu să le fie aproape, păstrând însă distanța potrivită.” (“Lecția fluturelui” adaptare dupa un text italian anonim)
Poveștile, sunt surse pline de învățăminte și semnificație.
Cu toții am crescut cu poveștile spuse de părinți sau bunici și fiecare dintre ele ne-au îmbogățit într-un fel sau altul. Îmi aduc aminte cu nostalgie acea perioadă din copilărie. Aveam un mare apetit pentru povești, povestiri, basme. Oricât aș fi ascultat, nu mă săturam de ele. Am observat acest lucru mai târziu și la baițelul meu, la nepoții mei.
Căutăm mereu să ne identificăm cu anumite personaje sau eroi care prin ceea ce fac devin modele pentru noi.
După cum am observat, poveștile ne învață despre reguli, ne ajută să ne confruntăm cu temerile, să facem față provocărilor folosind abilitățile pe care le avem la dispoziție, ne învață să lucrăm în echipă, să ne asumăm responsabilitatea și în cele din urmă să ne bucurăm de rezultatele acțiunilor noastre.
Acum, revenind la „Lecția fluturelui”, aceasta face trimitere la copiii noștri și la rolul pe care îl avem în viața lor.
Indiferent cum au intrat aceste mici suflete în viața noastră, este bine să știm faptul că ei nu sunt aici pentru a îndeplini visurile noastre, nici măcar pentru a ne face viața mai grea. Ca și noi, au venit să se bucure, să învețe și să-și trăiască propriile experiențe.
Deși suntem temători, consider că este mai bine pentru ei să le lăsăm mai multă libertate, pentru a lua propriile decizii, a face propriile alegeri și a identifica soluțiile potrivite la problemele cu care se confruntă. Nu spune nimeni că trebuie să-i lăsăm singuri, însă nici a face treaba în locul lor nu este soluția.
Avem tendința de a-i cocoloși, de a le spune noi ce este bine și ce este rău, dacă un lucru este corect sau nu. Considerăm că experiența pe care am acumulat-o în tot acest timp, ne dă acest drept: să danseze după ritmul nostru.
Ne dorim sa ii vedem permanent cu zâmbetul pe buze și eventual să le creăm un spațiu în care să nu îi poată atinge și afecta nimeni și nimic.
Ne doare de fiecare dată când îi vedem triști, furioi, dezamăgiți.
Desi în cele mai multe rânduri le înțelegem suferința, durerea, frământările, cu toate astea în puține rânduri avem curajul să ne deschidem față de ei, să îi ascultăm și să le spunem ceea ce simțim. Și nu pentru că nu am fi buni părinți, ci pentru că vrem ca ei să fie puternici, să nu se lase copleșiții de emoții.
Am fost învățați să nu ne arătăm vulnerabilitatea pentru a nu părea slabi.
Am crescut cu aceste convingeri greșite și acum le dăm mai departe, considerând că așa este bine. Dar oare ce ne dorim de fapt? Copii dependenți de noi sau copii echilibrați, fericiți și împliniți?
Cu siguranță, fiecare dintre noi își dorește să aibă copii fericiți și lipsiți de griji. Poate că din acest motiv avem permanent tendința de a interveni în viața lor, de a deține controlul. Cu toate acestea, trebuie să înțelegem că intenția noastră bună poate face mai mult rău decât bine, întrucât un copil care nu are libertate de alegere va ajunge un adult slab, dependent de cei din jur și incapabil să facă față problemelor de care se va lovi.
Prin urmare, ce putem face noi ca parinți, este să îi ascultăm, să îi sprijinim, să îi încurajăm să-și deschidă aripile și să zboare cât mai sus.
Pentru a se dezvolta armonios și pentru a evolua, este necesar să învețe să depășească obstacolele care le apar în cale. Vor trece prin multe situații care îi vor scoate din zona de confort, însă trebuie să se mobilizeze și să facă față acestora.
Dând piept cu viața și cu provocările ei, vor cunoaște eșecul și vor învăța din el, iar la un moment dat vor cunoaște și succesul. Doar așa vor învăța să aibă încredere în forțele proprii și își vor dezvolta acele abilități care îi vor ajuta să treacă cu bine peste orice provocare.
Nu uitați că noi suntem cei care modelează generațiile care vor veni și de noi depinde dacă aceste mici suflete care acum sunt în grija noastră, vor ajunge adulți autonomi, echilibrați, responsabili, puternici, încrezători și împliniți.
Comments