Cum ajutam copilul sa faca fata emotiilor?

Este adevărat că fiecare dintre noi ne-am dori să ne vedem copiii zilnic cu zâmbetul pe buze, liniștiți și relaxați. Din păcate acest lucru nu este întotdeauna posibil. Mereu se vor lovi de situații care îi vor scoate din zona de confort. Și cum nu vom reuși să fim mereu în preajma lor, pentru a-i ține departe de toate încurcăturile și a le rezolva problemele, va fi nevoie să îi învățăm să facă singuri față provocărilor care le vor ieși în cale.

Ca părinți, fiecare am simțit durerea, furia sau frustrarea copilului. Ce am făcut în acele momente?

- Poate am încercat să îi distragem pentru a ieși din acea stare;

- Poate că din cauza multor îndatoriri și responsabilitați am uitat să fim atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru;

- Poate că am considerat că tot ce face copilul este doar pentru a atrage atenția și nu am dat importanță;

- Poate că uneori am fost alături de ei, așa cum am știut mai bine, străduindu-ne să îi înțelegem și să îi ajutăm.

Variante sunt multe ... și sunt strâns legate de relațiile cu persoanele de atașament, pe care noi le-am avut în copilărie. Ce am primit atunci, ce am trăit, ce ne este cunoscut, vom da mai departe copiilor noștri!

Ce putem face pentru a schimba cursul acestor lucruri, este să fim conștienți de ceea ce ne limitează sau nu ne mai ajută, apoi să le schimbăm sau să renunțăm la ele. Aceste schimbări nu vor fi doar în beneficiul nostru, ci și al copiilor noștri.

 

Așadar, să ne dorim ca mâine să fim o variantă mai bună a noastră decât am fost azi.

Să ne dorim să fim mai aproape de copiii noștri.

Să ne dorim să trăim cu adevărat și să nu mai fugim de viață, de noi, de propriile emoții.

Să ne dorim să fim părinți mai conștienți de rolul nostru și să acționăm în consecință.

 

Cum ne putem ajuta copiii?

Psihoterapeutul John Gottman vorbește despre 5 pași în antrenarea emoțiilor:

1. Să fim conștienți de emoțiile copilului - iar pentru a fii conștienți de emoțiile lui, este necesar să fim conștienți de emoțiile noastre.

Acum, câți dintre noi le recunoaștem, câți le negăm, câți le exprimăm corespunzător? Întreb asta pentru că negându-le sau eliberându-le într-un mod necorespunzător, nu putem să oferim copiilor noștri un model sănătos de gestionare a emoțiilor.

2. Să recunoaștem emoția ca pe o șansă de apropiere față de copilul, care în asemenea momente are nevoie de conectare și înțelegere.

3. Să ascultăm empatic și să validăm sentimentele copilului - Întrebați-l cum se simte. Dacă nu dorește să vorbească, empatizați cu el. Fiți alături de copil. Interacțiunea cu copilul  duce la dezvoltarea armonioasă a acestuia, dar și la reușita și succesul lui.

-     Atunci când discutăm sau ascultăm, stăm la același nivel cu copilul și facem contact vizual;

-     Suntem atenți și răbdători la ceea ce ne comunică;

-     Nu ținem predici, nu învinovățim, nu judecăm, nu amenințăm;

-     Nu distragem atenția de la problemă și nu minimizăm problema;

-     Ascultăm și confirmăm că am înțeles, fără să-i judecăm părerile, sentimentele. Ceea ce ne interesează este să ajungem la cauza reală. Pentru asta trebuie să îl ascultăm și să empatizăm cu el.

4.   Să ajutăm copilul să-și eticheteze emoțiile:

-     Verbalizăm emoția pe care copilul o transmite: se pare că ești … . Astfel, va întelege care sunt sentimentele, iar în cazul copiilor mici, își vor îmbogății vocabularul sentimentelor.

-     Vorbim despre emoțiile noastre - Spunem ceea ce simțim când ne confruntăm cu diferite situații: mă simt confuz, entuziasmat, temător, bucuros, încântat. Asta, îl ajută pe copil să-ți înțeleagă emoțiile, starea.

Avem voie să fim vulnerabili! Să scăpam de această credință toxică precum că oamenii slabi își arată emoțiile. Dimpotrivă! Oamenii care își arată emoțiile sunt oameni puternici, curajoși, care se arată așa cum sunt și nu se mai ascund după măști. Ne asumăm starea! Nimeni nu este perfect! Toti avem zile bune și zile mai puțin bune.

Este important să înțelegem că nu există părinte perfect, nici copil perfect, iar rețetele magice le găsim doar în cărțile de povești!

5.   Să stabilim limite cu privire la comportamentele permise / adecvate. Spun asta deoarece, deși sunt acceptate toate emoțiile, nu putem spune același lucru despre comportamente. Amintim aici: țipatul, trântitul, aruncatul lucrurilor ... în cazul copiilor frustrați, supărați, furioși. Este necesar ca în astfel de situații, să discutăm cu copilul și să-l ajutăm să găsească variante adecvate de exprimare a acelor emoții, variante care nu vor afecta nici copilul, nici pe cei din jur.

- Să încurajăm copiii să-și rezolve problemele, venind cu propriile soluții, și nu rezolvând noi în locul lor. Să nu uităm că este necesar să facem o delimitare între problemele noastre (care țin de educație, siguranța și sănătatea copilului, proprietate, valori, reguli) și problemele lor (relația cu ceilalți copii: colegi, prieteni, dar și cu școala și activitățile extrașcolare, înțelegerea propriilor emoții și trăiri și gestionarea acestora). Îi putem încuraja să-și rezolve problemele, amintindu-le de punctele lor forte, dar și de momentele în care s-au descurcat și au reușit în anumite situații. Toate aceste lucruri îi ajută și le dă curaj să experimenteze lucruri noi.