Anxietatea la copii si adolescenti

Frica face parte din viața oricărui copil.

Fie că ne dăm sau nu seama, fricile se schimbă în fiecare an, iar uneori de la o lună la alta. Unele dispar, altele noi apar.

Copilul creşte şi se adaptează din ce în ce mai bine. Cele mai multe dintre aceste frici sunt normale şi vor dispărea la un moment dat. Altele însă, se vor păstra multă vreme și vor ajunge să controleze viața copilului și mai târziu a adultului.

Printre fricile prin care copiii trec, amintim:

- La vârstele mici, fricile tipice sunt: teama de zgomote puternice, teama de străini, teama de separare;

- În timpul școlarității apare teama de evaluare, de situații sociale, teama de boli și de răni, etc.

Educaţia primită şi reacţia celor din jur la aceste frici sunt cele care vor face diferenţa dintre un copil care se va descurca şi cel care de-a lungul anilor va rămâne prizonierul fricilor sale. 

Cercetările din domeniu au arătat că tulburările de anxietate sunt problemele de sănătate mintală cel mai des întâlnite la copii și adolescenți, iar simptomele acestora sunt similar celor ale adulților.

Deși grija și fricile sunt răspunsuri normale și sănătoase la situațiile cu care aceștia se confruntă, uneori pot crește în intensitate și pot escalada, copiii ajungând să trăiască stări ce îi vor copleși, și care vor deteriora semnificativ viața acestora.

Copiii anxioși se focalizează pe rezultatele negative care ar putea să apară, resimt mai intens modificările somatice și depun un efort mai mare, în încercarea de a evita situațiile pe care le consideră amenințătoare.

Simptomele cu care se confruntă aceștia merg de la îngrijorare, la panică și chiar teroare. Printre aceste simptome întâlnim:

- Dificultăți de concentrare, dificultăți în a lua decizii;

- Stări de neliniște, îngrijorare, stres;

- Iritabilitate, agitație;

- Oboseală, energie scăzută;

- Tulburări ale somnului și alimentației;

- Dureri de cap și stomac;

- Tensiune musculară;

- Comportamente dezadaptative precum lipsă de cooperare, rebeliune;

- Atacuri de panică: tremur, transpirație, creșterea ritmului cardiac, respirație sacadată, amețeală.

Factori care favorizează și mențin anxietatea

Există o componentă genetică a anxietății. Se moșteneste gradul în care vom răspunde emoțional în diverse situații. Unii sunt foarte emoționali, alții mai puțin.

- Temperamentul - Comportamentul inhibat (reactionează prin retragere și teamă, când se confruntă cu evenimente noi sau neobișnuite).

- Factorii de mediu pot fi importanți. Părinții anxioși au o probabilitate mai ridicată de a avea copii inhibați comportamental.

- Stilul parental - părinți reci și cu tendința de a controla, părinți critici, perfecționiști sau hiperprotectivi.

- Factorii cognitivi - gândurile negative, gândurile de îngrijorare.

- Comportamentele de evitare/scăpare de situația respectivă: evidente sau subtile.

- Evenimentele de viață ale copiilor/adolescenților pot reduce sentimentul de siguranță al acestora și pot crește anxietatea.

 

Categorii de tulburări de anxietate întâlnite la copii

a. Anxietatea de separare: manifestă frică excesivă atunci când sunt separați de persoanele de care sunt atașați emoțional (mama, dar și tata, bunicii). Ei se îngrijorează în legatură cu posibilitatea de a li se întampla ceva rău celor dragi. Se simt bine atunci când sunt în preajma persoanei de atasament.  Acest tip de anxietate este frecventă în rândul copiilor mai mici și mai puțin comună la adolescent.

Simptome: se manifestă prin plâns, rugăminți disperate, crize de nervi. Somatic – dureri de cap, grețuri, vărsături. Pot avea tulburări de somn și coșmaruri privind separarea, moartea, pierderea.

b. Anxietatea generalizată: sunt acei copii și adolescenți care sunt permanent îngrijorați (dar daca?) în legatură cu domenii diverse cum ar fi performanța școlară, familia, prietenii, starea de sănătate, dezastre (inundatii, tornade, atacuri teroriste), situații noi sau neobișnuite. Au tendința de a face predicții negative. Caută mereu asigurări și confort din partea celorlalți.

Simptome: comportament de evitare (refuzul de a încerca ceva nou sau neobișnuit), dificultăți de concentrare, iritabilitate, neliniște, oboseală, perturbarea somnului și simptome somatice precum tensiunea musculară, dureri de cap și stomac, diaree, transpirație abundentă, gură uscată.

c. Fobia socială: se mai numește frica de situații sociale sau de alți oameni. Le este teamă că se vor comporta astfel încât se vor pune într-o situație umilitoare sau jenantă. Se tem că ceilalți îi vor evalua negativ. Le este teamă că vor greși, că se vor bâlbâi. Acești adolescenți recunosc că frica lor este nerealistă sau excesivă, dar asta nu se întâmplă și în cazul copiilor mai mici, pentru că ei nu înțeleg acest lucru.

Simptome: copiii mici vor plânge, vor fi imobilizați datorită fricii, se vor retrage sau ascunde în spatele adulților. La nivel fiziologic: grețuri, înroșirea feței, dureri de stomac, transpirații, tremur, palpitații, amețeli. Sunt anxioși cu privire la evaluarea negativă, de aceea vor încerca pe cât posibil să evite situațiile sociale sau de performanță. Evită să vorbească în public, să cunoască persoane noi, să mănânce în public, să participe la activități sportive, la petreceri, tabere, sau să se adreseze unei autorități.

d. Fobie specifică: frica de obiecte sau situații specifice. Exemple: teama de întuneric, animale, înălțime, doctor, sânge. Când sunt confruntați cu stimulul specific, devin anxioși și resimt un distres exagerat. Copiii vor evita stimulul sau situația temută, iar atunci când acest lucru nu e posibil, o vor îndura cu o anxietate foarte mare. Trebuie avut în vedere faptul că de-a lungul copilăriei, aceste frici de obiecte și situații specifice sunt frecvente, de aceea nu trebuie confundate cu fobia specifică. O frică poate fi considerată fobie specifică dacă anxietatea și evitarea manifestate de copil sunt excesive în comparație cu alți copii de aceeași vârstă și interferează semnificativ cu funcționarea zilnică.

e. Tulburare obsesivo-compulsivă: copiii au obsesii și compulsii persistente. Obsesiile sunt gânduri, imagini sau impulsuri pe care nu le pot controla. Compulsiile sunt comportamente repetitive, care sunt realizate ca raspuns la obsesii și al căror scop e acela de a preveni evenimentele negative.

Cele mai frecvente obsesii sunt îngrijorările cu privire la vătămarea propriei persoane sau a altora, gânduri repetate în legatură cu contaminarea, se întrebă constant dacă au făcut anumite lucruri și le verifică permanent (am încuiat ușa? am închis fermoarul ghiozdanului), simt nevoia să aibă lucrurile aliniate perfect (haine, cărți).

Compulsiile cele mai des întâlnite sunt spălatul mâinilor, verificatul permanent pentru a se asigura că lucrurile sunt „în regulă”, ritualuri repetitive, ordonatul, păstratul sau colecționatul unor lucruri inutile. Compulsiile pot implica și alte persoane, în vederea îndeplinirii unui ritual.

Copiii realizează compulsiile pentru a reduce anxietatea provocată de obsesii. După ce e realizată compulsia, copilul simte o reducere a nivelului de stres. Efectul este însă de scurtă durată, deoarece indoiala sau alți factori din mediu pot reactiva obsesia. Compulsiile trebuie să dureze mai mult de o oră pe zi, pentru a avea un diagnostic. La cei mici, ne putem da seama de aceste probleme prin intermediul observațiilor comportamentale.

f. Atacul de panică: copiii cu panică trăiesc episode recurente și neașteptate de frică intensă numite atacuri de panică. Copiii se sperie și interpretează greșit aceste semne, ca semn al unei boli grave, sau al faptului că își pierd controlul. Când crește, poate asocia aceste simptome cu moartea sau cu teama de a nu înnebuni. Pentru a nu face și alte atacuri de panică, încep să evite situațiile, prin evitarea locurilor aglomerate, mijloacele de transport în comun, și în general, deplasările de acasă. Atacul de panică poate să survină și în contextul altor tulburări.

Simptomele: transpirație, respirație sacadată (hiperventilație), simți că te îneci, amețeală, stări de leșin, totul în jur pre ireal, palpitații, tremur, dureri de stomac, fiori sau bufeuri.

g. Tulburarea de stres posttrumatic: apare în urma expunerii la un eveniment traumatic.    

Simptomele sunt aceleași ca la adulți, deși se manifestă ușor diferit. Ei retrăiesc trauma în diverse moduri: amintiri recurente ale evenimentului, vise/coșmaruri referitoare la eveniment, stres intens când sunt expuși la stimuli asociati cu trauma (locuri, persoane, lucruri…).  La cei mici apar vise cu monștri, adoptă în mod repetat un joc în care sunt puse în scenă diverse situații grave sau crează situații periculoase pentru anumite jucării. Diagnosticul este pus doar în situația în care simpomele apar la mai mult de 1 lună de la traumă.

h. Fobia școlară - refuz școlar / respingere școală.

Prezintă simptome somatice precum greața, dureri de cap, amețeală (care sunt interpretate de către părinți ca fiind semne ale unei probleme medicale). Manifestările comportamentale includ plânsul, pierderea cumpătului, reacții agresive. Refuzul școlar poate fi semnul unei tulburări de tipul opoziționismului, sau al unui slab management comportamental. De asemenea, refuzul școlar poate fi determinat de factori precum: anxietatea de separare, teama de evaluare negativă, o dinamică familială disfuncțională, probleme de management comportamental, lipsa competenței la anumite materii.

 

Dacă observați că aceste lucruri nu îl ajută, iar situația escaladează, luați legătura cu un specialist!